Forma corectă: Original / originar

Depinde de contextul în care e folosit cuvântul.

ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care îşi are obîrşia în... E originar din părţile Mehedinţilor. SAHIA, N. 95. Crizantemele sînt din ziua aceea, pentru mine, originare din Japonia. GALACTION, O. I 324. Pretind a fi adevăraţi urmaşi ai Cantacuzinilor originari din Ploieşti. BOLINTINEANU, O. 251. 2. În forma de la început, de origine. Starea originară a pămîntului. Forma originară a unui cuvînt.
Sursa: DLRLC (1955-1957)

ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice şi literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. şi adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artişti, scriitori, oameni de ştiinţă) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinţă sau obiect care serveşte ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobişnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.
Sursa: DEX '09 (2009)