Te zăresc păşind pe cadavre-n eter
ameni zeiţei ce pastelează dimineaţa;
Trosnesc trandafirii sub pasu-ţi de gheaţă
şi-şi scutură spinii îmbătaţi de mister.

Mâna-ţi subţire prin iarba topită
se-ascunde-n covorul de iederă moartă;
se unduie-n valuri de-amăgire morbidă
printre crenguţe şi spini chemându-mă parcă.

Oh, cât aş vrea să mă vezi, să-mi sari în braţe,
să te cuprind cu ramurile-mi uscate şi goale
şi să te ţin ascunsă, să fii doar a mea ...

Te-aş ascunde-n peştera coastelor mele
să simţi cum se zbate un monstru de sânge,
cum pulsează ba viaţă, ba moarte în mine
şi-mi zgârie trupul...oasele-mi frânge.

De-aş putea o clipă măcar să-ţi văd oglinda de cărămizi
ce-ascunde în ea frunze şi toamne trecute ...
De-aş putea o clipă măcar să-ţi privesc ochii,
văzduhul senin picta se va-n spânzi.

Vino să-ţi sărut buzele de plumb
scăldate-n otravă de crini ne-mblânziţi !
Vino Galatee să-ţi sărut fruntea de-aramă,
să-ţi muşc obrăjorii sălbăticiţi !

.........................................

Dar tu nu-mi auzi chemarea timidă
şi dispari încet printre petale şi flori
lăsându-mi doar gândul, dorinţa şi teama,
şi surdul ecou al paşilor trecuţi.