Ultimele frunze se lasă-uşor prinse în vraja vântului.
Se pierd printre covorul de-oseminte cărămizii,
picături de culoare-ntr-un tablou pictat de toamnă-
zugrav ruginit cu pensule roşcate şi-aurii.

Soarele slăbit se pierde-uşor în orizontul îndepartat
sporind cu-a sa lumină rugina din pădure;
Din depărtare nourii grei întunecă văzduhul
cu plumbul lor de întuneric aburit de îngeri...

Încet se-aşterne peste-ostaşii neînfricaţi şi goi
un văl de licurici criogenaţi
ce pun întreaga viaţă sub un tremur tăcut de frig
sporind misterul şi suferinţa soldatilor-ngheţaţi.

Autumnalul pictor se-ndreaptă spre colinele îndepărtate
cu pămătuful său vrăjit ce moarte-aduce;
Ţinându-l strâns in degetele amorţite,
murdare de vopseaua pastelului morbid -
mozaic de cărămida ruginită.