Privesc pierdut printr-un vitrariu ruginit
la lupta aprigă de-afară...
Încet m-afund în reveria morţii
şi mă dizolv alene-n amintiri.

Pe verdele covor ce-i scrijelit de vară,
de vremuri, vânt şi soarele cel palid
Se-asterne negura unei memorii
Topită-n infinita mare de uitare.

Falnicii stejari îşi sterg încet privirea
şi se dizolvă in fundalul alb
lăsând în urmă picuri tremurânzi de sânge
ce tulbură ecranul de-amintiri.

O rază ascuţită de lumină
îmi zgârie privirea-nceţoşată
în încercarea-i slabă eşuată
de-a mă trezi din agonia infinită.

Si-ncep alene să curgă amintiri
peste ecranul înroşit de iarbă
ce pâlpâie în valuri ne-nsemnate
sub picurul de sânge-al morţilor stejari.

Trecutul cu mireasmă si paloare
de trandafir uscat şi otrăvit
îmi mângâie lumina semistinsă
şi-mi hasureaza fata cu tresăriri.

Pe buzele-mi bolnave de durere
apare senzaţia unui sărut.
Stigmat ne-nduplecat ce mă loveste
şi-mi zguduie privirea din ecran.

Şi simt acum sărutul cel din urmă
ce mi l-ai dăruit în grabă
lăsându-mă pustiu
cu trandafirul vestejit în mână.

Parfumul florilor uscate
îmi intră-n piept şi mă cutremur.
Pe buzele-mi ridate îţi simt iar suflul
dar stiu că ai plecat...lăsându-mi dorul.

Un picur înrosit se scurge-ncet
pe sticla ruginită, crăpăcioasă
şi îmi trezeste brusc privirea-nceţoşată
ce îmi scrutează speriată zarea.

Privesc în jur, e întuneric
şi sunt din nou în camera cea mică;
Tu esti plecată, de mult plecată...dar totusi
pe buze simt amarul tău sărut.

Sus, într-un colţ de sticlă spartă
pulsează tremurândă carnea
unei memorii sângerânde
ce trimite valuri de rugină.

Şi pâlpâie plăpând în sângele-i cel toxic
o amintire agăţată-n sârmă
Negând cu ne-ncetare moartea
şi întunericul ce înconjoară totul.

Eşti tu acolo, e amintirea încă vie
a unui vis sfârsit ce-şi sună rareori ecoul
din infinitu-abis întunecat şi rece
de clipe arse şi evocări topite.

Şi-ncet, in zgomotul ecoului de pi